Fără categorie

A fost odată…

 

La apus de an răsar amintirile. Parcă se înghesuie cu toatele să-mi reamintescă ce timpul mi-a luat sau mi-a dat în anul ce-a trecut. Să-mi demonstreze încă o dată că  de multe ori “n-aduce anul ce aduce ceasul.”  Şi îmi place să le las aşa, să năvălească peste mine, să-mi spun cu înfrigurare…”a fost odată”.

Căci şi vieţile noastre sunt basme, un şirag infinit de clipe unice, o înlănţuire nesfârşită de ieri, azi şi mâine.

Iar astăzi, vremea asta primăvăratică în plin noiembrie a declanşat mecanismul rememorării, toate rotiţele ceasului s-au pus în mişcare în direcţia opusă, oprindu-se la o oră specială, într-un trecut nu prea îndepărtat. Şi atunci povestea a-nceput a-şi depăna firul.

A fost odată…

… o zi de 8 Martie savuroasă, într-un an 2016 încununat cu bucurii şi dezamăgiri deopotrivă. O zi pentru care mă pregătisem pe îndelete cu prietenele mele, căci aveam un scop atât de frumos: sărbătorirea celor mai importante persoane din viaţa noastră. Mamele noastre dragi ce ne-au demonstrat că nu e cataclism să poată dărâma muntele de iubire ce ne-o poartă. Că nu e ploaie să poate şterge grija cu care veghează asupra noastră şi nici vifor să poată răci căldura sufletelor lor.

„Mama este numele lui Dumnezeu pe buzele si in inimile copiilor.”

William Makepeace Thackeray

În jurul orei 20:00 părinţii noştri au păşit în tandem pragul unui restaurant bio din BucureştiCitroniers parte a Residence Hotels, mai exact a Hotelului Domenii Plaza. Situat aproape de mănăstirea Caşin, în vecinătatea Arcului de Triumf, acest hotel de 4 stele face parte din primul lanţ de boutique-hoteluri din România.

sigla-citroniers

Toţi purtau costume de epocă, reînviind atmosfera perioadei victoriene, completată perfect de superbul décor al restaurantului. Mamele au îmbrăcat rochii bufante, cu corsete preţioase şi crinoline, iar taţii costume elegante, cu jobene şi bastoane.

Decorul era cel care reîntregea povestea, tablouri atent poziţionate, flori delicate, draperii albe, mătăsoase, lumânări, feţe de masă din brocart, mobilier rafinat şi un pian somptuos ale cărui acorduri magice aminteau de balurile regale.

Imagini pentru epoca victoriana

sursa Cultural BZI.ro

domenii-15

Într-un colţ de Bucureşti, într-o zi de 8 Martie fastuoasă reînviase iată într-o petrecere tematică, spiritul unei epoci de-un secol apusă. Printre valsuri şi toasturi închinate sărbătoritelor se strecurau râsete, glume, poveşti cu tâlc şi amintiri cu „a fost odată”.

Decorul era sublim, muzica perfectă, ambianţa de poveste, iar preparatele inspirate din bucătăria mediteraneană, internatională şi tradiţională au amplificat starea de bine, de voioşie, determinând papilele gustative să dănţuiască şi ele odată cu sufletele ce săltau de bucurie.

Mă ocupasem personal de alegerea meniului, m-a încantat că toate ingredientele erau bio, însă diversitatea culinară mi-a îngreunat luarea deciziilor. Pur şi simplu toate arătau într-un mare fel, păreau pictate cu meticulozitate, iar gustul era desăvârşit. „Curcubeu pe cerul gurii„, nu altceva.

„Nu există dragoste mai sinceră decât dragostea pentru mâncare.”

George Bernard Shaw

Ca aperitiv am optat pentru mix de bruschete, o combinaţie delicioasă între legume proaspete, ciuperci, somon şi ficăţei.  Un preparat uşor, interesant care să aţâţe pofta degustării următorului -un steak de ton roşu în crustă de susan şi dressing de capere şi un platou de fructe de mare pentru toţi pofticioşii ce iubesc gastronomia mediteraneană.

Aveau aceste mâncăruri puterea de a te transpune, de a te aduce în povestea lor şi parcă după prima muşcătură, dacă ai fi închis ochii, te-ai fi trezit pe ţărmul mării, adunând scoici, căutând perle, în timp ce valurile reci îţi gâdilă tălpile goale. Sau poate, cine ştie…hoinărind într-un sat de pescari, pe-o margine de lume.

Când am ales muşchiuleţul de porc împănat (specialitate românească), recunosc că m-am gândit la tătici, cei ce susţin neîncetat că “cea mai bună legume este porcul”. Am preferat să însoţim acest fel de mâncare cu un pahar de vin parfumat, Feteasca neagră. Oh, şi ce savoare! Parcă eram la Pomana Porcului, cu o cană de vin fiert încălzindu-mi palmele, cu zăpada scârţâind sub bocanci şi colindele răsunând departe, departe…

meniu

Dar nimic nu se combină mai bine cu această atmosferă a petrecerii, ce debordează de vitalitate, decât un desert pufos, un tort de ciocolată cu sos Anglaise. Şi toate astea pentru că, nu-i aşa, lumea capătă alte conotaţii când stomacu-i fericit, răsfăţat cu preparate alese pe care nu oricând, nu oriunde şi nu oricum le poţi degusta. Doar la Citroniers, de fapt!

Un restaurant în care atmosfera veacurilor trecute poate fi reînviată! Căci totul aici, de la decor până la ineditele preparate, totul îşi istoriseşte propria poveste.

Deşi a noastră se încheiase, puteam spune cu certitudine:

 „A fost (odată) şi va mai fi!”

Articolul acesta a fost scris pentru SuperBlog 2016, pentru proba sponsorizata de Residence Hotels mic

Anunțuri

4 gânduri despre „A fost odată…

  1. Atâtea „Like-uri” si nici macar un comentariu? Hmmm!
    Raluca, mi-a placut mult! Aparte descrierile decorurilor si epocii în care i-ai „purtat” pe invitati, felul tau de a scrie te invita, parca, si la comentarii. De aceea, ma mir ca atâtea persoane citesc si nu reusesc sa-si rupa un minut din pretiosul timp sa lase o apreciere. Sau o critica daca nu le-a placut… desi, nu cred ca este cazul aici.
    Felicitari! Un articol foarte frumos!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Uite că mai apare cineva cu un comentariu. 😀 Un articol frumos, o descriere inspirată a restaurantului și a unui 8 Martie reușit. Cine știe? Poate anul viitor ne întâlnim cu o asemenea ocazie! 🙂 Până atunci însă, ne vom vedea la Gală! Mulțumim pentru articol!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s