Fără categorie

Un Ochi ş-o Stea!Primul Contact…

11 noiembrie 2016. Aşteptam emoţionaţi în faţa cinematografului lansarea filmului science fiction,  Arrival cu Amy Adams în rolul principal. De când văzusem trailerul am ştiut că trebuie să contramandez toate planurile de vineri şi să merg la cinema.

-Scuză-mă puţin, Mihai, îmi sună telefonul. Cred că este Horia, sigur nu găseşte documentele …

***

-Alo, bună! Bună, Horia!

-Au sosit! Au sosit extratereştrii… ţipa speriat colegul meu de serviciu.

-Hai Horia, încetează! Ţi-am zis că nu mă întorc azi la muncă nici dacă vii să mă iei cu vreun OZN. Ce glume mai sunt şi astea?

-Au venit. Ascultă-mă! Avem nevoie de tine, de o soluţie salvatoare. Am încercat să comunicăm cu ei prin toate mijloacele posibile, în toate limbile cunoscute şi necunoscute. Le-am desenat în culorile curcubeului, le-am cântat cu toate notele portativului, le-am oferit delicatese faimoase şi licori delicioase.  Ba chiar l-am chemat şi pe David, maestru în limbajul trupului. Nimic nu dă roade.  Stau baricadaţi în nava lor şi ne ignroră.Trebuie să vii acum!

-Bine, dar dacă este vreo glumă de-a ta….

***

La Centrul de comandă al sistemului de apărare era linişte. Niciodată nu-mi văzusem colegii atât de speriaţi. Frica îi strânsese pe toţi acolo, formând parcă o barieră greu de străpuns. Era necesar se pare, să intervină fiinţe din afara globului pământesc care să ne reamintească tot ce umanitatea a uitat:  OMENIA. Am uitat să fim oameni. Materialismul a distrus solidaritatea, iar vrajba a retezat unitatea. Am devenit neoameni.

 Acum însă, Universul “a aruncat” în noi cu “farfurii zburătoare” într-o timidă încercare de a ne reseta. Vom putea oare să ne recuperăm inocenţa primordială? Şi totuşi, care e scopul venirii extratereştrilor?

Poster CC.indd

Eram pregătită pentru Primul Contact. Curiozitatea întrecea în intensitate teama. Mă simţeam nefiinţă. Golită de sentimente şi raţionalitate, ghidată însă, de instincte tainice.

Dincolo de peretele din sticlă vedeam o navă bizară, cu formă sferică , încrustată cu zeci de ferestre de dimensiuni reduse, în culori metalice. Când prima dintre acestea s-a deschis, cu toţii am încremenit. Tăcere. Suflete împietrite. Lacrimi îngheţate pe globul…ocular.

Şi atunci şi-a făcut apariţia el. Un ochi cu câteva antenuţe mobile ce emiteau sunete nemaiauzite. Părea o pictură însufleţită a suprarealistului Salvador Dali. Doar atât. Nicio mână subţire sau vreun cap verde nu şi-a făcut apariţia prin minuscula ferestruică.

Imagini pentru gif eyes
sursa: likegif.com

-Cum comunicăm cu ochiul ăsta? S-a zis cu noi! Adios planetă, ne-au invadat ochioşii…rosti Horia cu o ultimă urmă de ironie.

-Hope…

-Ce hope? S-a dus naibii speranţa. Nu putem comunica, nu-i putem înţelege deci, de unde să ştim ce vor de la noi?

– Nu, Horia! rostesc pe un ton grav. Avem nevoie de Hope. E prima copilă Stea ce posedă diverse abilităţi psihice şi spirituale, iar acum, ajunsă la maturitate va ştii cum să ne ajute în situaţia aceasta.

– Copii Stea? Ce invenţie mai e şi asta?

-Nu e nicio invenţie. Sunt suflete reincarnate, trimise pe planeta noastră din cele mai obscure părţi ale Universului cu scopul de a ne ajuta. Pot comunica telepatic, sunt intuitivi, clarvăzători, sunt apărători ai spiritualităţii şi adevărului. Mai sunt supranumiţi Copiii Indigo, Cristal sau Curcubeu.

-Şi unde o găsim noi pe fata asta… Stea?

-Mă ocup eu.

O ştiam pe Hope încă din copilărie. Mă fascinase dintotdeauna felul ei de a fi, veselă, îngăduitoare, creativă şi mai mereu învăluită parcă de o aură misterioasă. S-a arătat dornică să ne ajute de cum i-am explicat situaţia critică în care ne aflam. S-a urcat în primul taxi ce i-a ieşit în cale şi în scurt timp era la noi, în Centrul de comandă.

A salutat ruşinoasă mulţimea de soldaţi ce îi admirau frumuseţea, mi-a şoptit ceva la ureche şi a ieşit grăbită în curte, unde bizarul ochi veghea de la fereastra navei. Ne-am apropiat cu toţii de peretele transparent şi am privit stupefiaţi tablou ce se contura în faţa noastră.

Extraterestrul părăsise nava şi se îndrepta agale spre Hope. Ea întinse mâinile în timp ce antenele necunoscutului îi cuprinseră trupul şi încet…sălbatic… gândurile li s-au îngemănat… Se crease o firavă legătură între ei, un soi de telepatie între doi fraţi de Univers.

sursa: Pinterest

În câteva clipe, străinul ce ne vizitase planeta s-a retras brusc, în timp ce Hope s-a întors în Centrul de comandă al sistemului de apărare, istovită, buimacă, mâhnită. Cu voce spăşită ne-a povestit tot ce aflase de la extraterestrul musafir.

-A venit să ne avertizeze. Sfârşitul se apropie! Marea Clepsidră ce măsoară timpul Pământului va fi întoarsă. Şi atunci vom regresa şi timpul va fi reversibil. Acele ceasului vor funcţiona în sens invers, la fel şi vieţile noastre. Nu vom muri, ci vom deveni din nou, nenăscuţi.

-Atât? Nu a mai zis nimic? Ţipa contrariat un soldat bărbos.

-Nu…înainte să-şi desprindă antenele de corpul meu, m-a rugat să adresez umanităţii o ultimă întrebare: “Omenire, acum că-ţi cunoşti sfârşitul, vei repeta greşelile trecutului sau vei încerca oare să-ţi redobândeşti inocenţa?”

Imagini pentru clepsidra tatuaj
sursa Pinterest

***

Raluca! Raluca! Raluca, revino-ţi!

M-am trezit în braţele lui Mihai, în faţa cinematografului, în timp ce câţiva oameni curioşi mă priveau speriaţi.

-Ce s-a întâmplat, Mihai?

-Ai leşinat. Ai vrut să răspunzi la telefon şi ai picat ca secerată. Te simţi bine? Vrei să mergem la spital? Te ajut cu ceva?

-A început filmul Arrival?

-Încă nu, în zece minute. Dar mai bine mergem acasă, nu arăţi prea bine.

-Mi-am revenit, sunt ok. Trebuie să vedem filmul ăsta. Îl trag brusc de mână pe Mihai, în timp ce cu paşi grăbiţi mă îndreptam spre sala cinema-ului. În cealaltă mână telefonul licărea intermitent, iar pe ecran apăruse următorul mesaj :

„I hope for nothing. I fear nothing. I am free.”*

Şi atunci mi-am amintit de Hope şi şoaptele ei. Erau aceleaşi cuvinte.

Nu sper la nimic. Nu mă tem de nimic. Sunt liberă.

Eu aş comunica (iată) cu extratereştrii prin intermediul copiilor Stea. Tu cum i-ai aborda?

Articol scris pentru SuperBlog 2016, pentru proba sponsorizata de intercomlogo

 

*Nikos Kazantzakis
Anunțuri

5 gânduri despre „Un Ochi ş-o Stea!Primul Contact…

  1. Interesant! Si eu, care credeam ca le stiu pe toate!
    Cred ca singura chestia care nu mi-ar placea, ar fi sa stiu cum o sa se sfârseasca totul. As prefera sa nu fim noi cei care distrugem Terra! Daca Universul ar fi sa-si faca „legea”, probabil ca ne-ar pârjoli Soarele, dar nu înainte de a fi „curatat” planeta de tot ce misca… sumbru scenariu, dar parca mai firesc decât altele.
    Frumos, Raluca! Succes! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu mi-am dorit sa-l fac sumbru, ci pur si simplu sa lansez o intrebare care ar trebui sa ne puna pe gandit: Daca ne-am sti sfarsitul, am incerca oare sa fim oameni in adevaratul sens al cuvantului sau am ramane intemnitati in mentalitatea ghidata dupa „a avea” si nu dupa „a fi”? Multumesc si mult succes si dvs! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s