Superblog

Cadou pentru suflet

drawing
sursa : giphy.com

Ningea necontenit. Parcă îngerii îşi scuturau aripile, parcă cerul era de plumb, parcă natura toată era mireasă.  De la fereastră, felinarele roşii  păreau făclii purtate de stâlpii-soldaţi. Aburii ceaiului se rostogoleau în aer, dispersându-se într-un joc hipnotic.  Pe noptieră zăceau trei volume.

 

Infernul scris de Dante Aligheri, Dragoste şi alţi demoni – Gabriel Garcia Marquez şi Doctor Faustus al lui Thomas Mann.

Cu care să încep?

Mi le achiziţionasem cu gând de evadare în zilele geroase, toate de la editura RAO, toate din secţiunea Clasic. De ce tocmai pe ele? De ce să le alegi şi tu? De ce le-am ales eu? Poate pentru că mă săturasem să citesc despre amoruri previzibile sub clar de lună. Poate pentru că-mi doream pur şi simplu să le recitesc, să simt aceeaşi plăcere proaspătă de a le devora din scoarţă-n scoarţă.  Poate pentru că prin toate aceste cărţi se rostogolea un sâmbure al răului, un ceva ce zace în fiecare dintre noi şi a cărui existenţă vom ajunge la un moment dat s-o conştientizăm. Conştientizând răul din noi şi din jurul nostru vom aprecia mai mult binele şi vom alege să ne gândim de două ori înainte de a acţiona, căci aşa cum spunea şi Socrate:

„Suprema înţelepciune este a distinge binele de rău.”

Erau cărţile care îmi oferiseră şi o altă perspectivă asupra lucrurilor şi a vieţii, cărţi care mă incitau să descopăr lumea din spatele cuvintelor, să le desluşesc înţelesurile şi să mi le însuşesc pe cele care mă vor ajuta să mă definesc ca om.

Croiseră aceste cărţi un arc peste timp, demonstrând că binele a existat întotdeauna în compania răului, încă de la izgonirea din Rai, păcatul metamorfozându-se parcă într-o dulce licoare ce ne ademeneşţe pe toţi să-i gustăm otrava.

„Răul nu e o consecință necesară, câtul infinit al unei împărțiri infinite, ci un act liber al omului. ” (Feodor Mihailovici Dostoievski)

În incursiunea mea pe tărâmul lecturii am poposit în Evul Mediu şi cu umbra lui Vergiliu drept tovarăş, am început o călătorie prin Infern, regăsind o fabuloasă ierarhie a păcatelor, fiinţe mitologice şi spirite ale poeţilor antici. O întreagă lume organizată după legea echivalenţei mă fascina prin puternicele imagini create, ale păcătoşilor indiferenţi pedepsiţi să alerge continuu şi fără rost după un steag, ale ghicitorilor ce bântuiau în cerc cu capetele răsucite, ale laşilor ce alergau în pielea goală, înţepaţi de muşte şi viespi, ale ereticilor îngropaţi în morminte de foc ori ale ucigaşilor vânaţi de centauri într-un fluviu de sânge.

Oare am mai păcătui dacă am avea certitudinea că un astfel de iad există?

Am sorbit o gură de ceai fierbinte şi m-am trezit în vremea Inchiziţiei, la jumătatea secolului al XVIII-lea, în Columbia, descoperind o poveste Despre dragoste şi alţi demoni în care graniţele dintre oniric şi realitate au fost estompate. Am întâlnit dragostea în toate ipostazele ei: castă, platonică, desfrânată, pasională, neîmpărtăşită şi demoni degizaţi în viciu, intoleranţă, patimă, obsesie şi imposibilitatea alegerii între iubirea carnală şi cea faţă de Dumnezeu.

Am descoperit o iubire îngrădită de rigorile societăţii, o altfel de Lolita, abandonată în temniţa mănăstirii şi bănuită că ar fi posedată de diavol, după muşcătura unui câine turbat. O copilă în vârstă de 12 ani, prinsă în mrejele unei amor imposibil alături de preotul Cayetano Delaura însărcinat cu exorcizarea ei. O poveste care îţi arătă cât de uşor poţi muri, “nu de turbare, ci din prea multă dragoste”.

Am mai sorbit puţin ceai aromat şi imaginaţia m-a purtat subit între graniţele Germaniei naziste, faţă-n faţă cu un Faust modern, al secolului XX.  Un artist ce se dedică total muzicii îşi vinde sufletul  Diavolului pentru a-şi mări puterea de creaţie. Timp de 24 de ani este sortit unei singurătăţi necruţătoare, departe de fructul interzis – iubirea („Ţi-e interzisă iubirea pentru că te încălzeşte. Viaţa ta trebuie să fie rece – de aceea n-ai voie să iubeşti pe nimeni.”) Personajul e destinat Întunericului, ca urmare a pactului încheiat, la fel cum Germania e menită pierzaniei, din cauza alegerilor fatidice făcute în drumul spre supremaţie.

Aş mai fi băut puţin ceai, dar ceaşca se golise deja. Printre înghiţituri, “pasărea” numită Rememorare mă purtase pe spaţii geografice diferite, în perioade istorice diferite, mă coborâse în Infernul lui Dante, îmi arătase dragostea şi demonii lui Marquez şi în final, mă aşezase la braţul lui Faustus.

Cine ar fi crezut că este atât de puternică o carte? Te înalţă, te coboară, te educă, te ajută să te regăseşti, să oferi lumii cea mai bună variantă a ta. Citeşte! Toată familia citeşte sau cel puţin aşa ar trebui. Acum în prag de sărbători, fă un cadou sufletului tău: cumpără o carte şi citeşte. Fie că alegi şi tu Dante, Marquez sau Thomas Mann, odată ce ai simţit gustul lecturii, crede-mă, nimic şi nimeni nu-ţi va putea lua plăcerea de a te ancora în universul cărţii.

„Un cititor trăieşte o mie de vieţi înainte de a muri. Cel care nu citeşte niciodată, trăieşte doar una.”
George R.R. Martin

sursa Facebook

 

   Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2016!  Proba 15 sponsorizata de 216-sigla-rao-241x300

Anunțuri

7 gânduri despre „Cadou pentru suflet

  1. Textele voastre sunt mai mult decât incitante. Sunt motivationale! Am citit mai multe articole, obiectivul fiind mereu acelasi: sa ma întorc în lumea cartilor! De câte ori citesc, calatoresc în timp si spatiu. Nu vi se întâmpla la fel?
    Frumoase descrieri, inspirate alegeri! Succes! Si lectura placuta!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s