Fără categorie

Cu Manduca cea mai tare e mămuca!

Să vedeţi ce mi s-a întâmplat.  Vine săptămâna trecută vară-mea pe la mine, cu cei doi copii ai ei: Andrei (8 luni) şi George (5ani). Chiar mă bucurase vizita lor, căci trecuseră câteva luni bune de când nu i-am mai văzut.  Ioana, vară-mea, mă anunţă că vor petrece noaptea la mine, urmând ca a doua zi, să fac pe bona pentru câteva ore până face ea pe „Moş Crăciun” şi le cumpără cadouri celor mici.  M-am entuziasmat la aflarea veştii, gândindu-mă „ Ce poate fi mai simplu decât să ai grijă de doi copilaşi drăgălaşi….şi cam…zvăpăiaţi”.

Toate bune şi frumoase. Am stat la poveşti, am cinat împreună şi ne-am băgat cu toţii la „nani”.

A doua zi, când nici nu se iviseră zori, Andrei ne-a oferit un concert de zile mari. L-a luat Ioana, l-a hrănit, nu ştiu ce i-a făcut, dar s-a liniştit după o repriză stridentă de ţipete. Am adormit la loc ca un îngeraş 😀 până când am simţit nişte furnicături în ureche. George stătea lângă pat, înşurubându-şi degetul în urechea mea. Când am deschis ochii şi l-am fixat cu o privire deranjată, el mi-a zis sfios:

-Mi-a zis mami să te tlezesc!

Mişto mod de a mă trezi, băiete! ” zic în gândul meu, încercând să-mi ridic corpul ce se lăsa tot mai greu parcă. Patul mă atrăgea ca un magnet.

Cu chiu cu vai mă ridic şi-mi intru în noile drepturi, de BONĂ. Nici nu iese bine Ioana pe uşă că şi începe distracţia. George a început să-mi scoată hainele din şifonier aruncând cu ele în stânga şi în dreapta, iar Andrei s-a pus pe pictat. Pe al meu perete. Al meu!!! Peretele meu! Oh, Doamne şi cât ma chinuisem să găsesc culoarea asta perfectă. „Unde dracului o fi găsit pixul ăla?”

Cu cât timpul trecea, cu atât situaţia se agrava şi energia lor se amplifica.  Mă simţeam ca un Tom care are de-a face nu cu un Jerry, ci cu doi. Când încercam să-l potolesc pe George, se găsea Andrei să urle sau să se agaţe de bradul pe care-l împodobisem cu câteva zile în urmă. Era minunat! Pâna s-a găsit prichidelu` să tragă de el.

Greu! Greu dom`ne cu copiii ăştia, mai ales când nu sunt ai tăi şi nu le ştii apucăturile. De-aş fi avut un port-bebe, altfel ar fi stat treaba. Nu aş fi alergat dintr-un colţ  al casei în altul mai rău decât la maraton.

Poze Marsupiu SSC Boba Carrier 4G Kangaroo (Transport Gratuit)

Dintr-o dată, în toată zarva creată se auzi soneria. Eram salvată! Salvată de clopoţel. Trecuseră fix 3 ore şi 10 minute de când Ioana plecase. Eram epuizată şi mă simţeam de parcă făcusem pe bona trei zile încontinuu. Niciodată nu mă bucurasem atât de mult că o revăd. Iar bucuria fu şi mai mare când mă anunţă că Gelu se afla în parcare şi îi aştepta.

Aleluia!” am zis, în gând, desigur.

Ce credeţi că am făcut după ce au plecat?

Am început să mă documentez şi mi-am achiziţionat Manduca, un port-bebe senzaţional creat pentru a distribui în cel mai bun mod posibil, greutatea pe umeri şi talie. De ce am ales Manduca? Pentru că este potrivit atât pentru bebeluşi, cât şi pentru copii, rezistând până la aproximativ 20 de kilograme. Mai mult, asigură poziţia M a picioarelor, pozitie ortopedic corectă, dovedită a fi poziţia perfectă pentru dezvoltarea optimă.

Iti pune la dispoziţie şi diferite moduri de purtare: în faţă, în spate, pe şold. În cazul în care nu ai o bonă pentru copilul tău, Manduca îţi sare în ajutor şi te scapă de soluţiile extreme.

Încă nu am planuri de făcut copii, dar în caz că se mai iveşte o ocazie d`asta „specială”, trebuie să fiu dotată. Manduca îmi va uşura considerabil treaba.

Cu Manduca în spinare

Mama are o scăpare.

Face treburi cu drag şi spor,

Bebeluşul îi e martor.

 Că a trebăluit de zor,

 Şi n-a stat la televizor.

Te scapă de griji şi stres

Acest port-bebe de succes.

Şi tăticu-i fericit,

De probleme e scutit.

Bebele e ca un rege,

Stă-n spinare ca pe tron,

Mami face, eu ordon.”

Scutecila.ro

Anunțuri

7 gânduri despre „Cu Manduca cea mai tare e mămuca!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s