Superblog

Elastimpex Romania e solutia!

Când încă soarele nu reuşise să spargă norii şi să-şi facă apariţia pe cer, Gabriel porneşte ca în fiecare dimineaţă în căutarea unui loc de muncă. De o lună de zile de când a fost concediat, viaţa i s-a schimbat complet, el s-a schimbat complet.  Pofta de viaţă, bucuria că are o familie minunată au dispărut treptat, încetul cu încetul. Din omul liniştit, iubitor, răbdător şi cumpătat a devenit irascibil, trăsăturile i s-au înăsprit, iar inima, inima şi-a îmbrăcat-o în gheaţă. Hoinăritul zilnic pe străzi, pe la diferite firme îl scapă de sentimentul neputinţei care îl acaparează în sânul familiei, dar îl adânceşte şi mai tare în ghearele frustrării.

Astăzi, o zi ca oricare alta pentru el. În timp ce paşii îl purtau spre niciunde, un pliant rătăcit pe trotuar îi atrage atenţia. Îl ridică surprins şi curios în acelaşi timp.

5 motive să alegi Elastimpex România

  1. Noi suntem motorul vieţii dumneavoastră. Cu o experienţă de cel puţin 20 de ani în domeniul producţiei de benzi transportoare  şi plăci tehnice din cauciuc, niciodată nu am dat greş în a vă pune viaţă în mişcare.
  2. Vă punem la dispoziţie o gamă largă de tipuri de benzi transportoare: cu inserţie textilă, cu inserţie metalică şi benzi speciale.
  3. Aveţi nevoie de plăci sau covoare din cauciuc? La noi găsiţi răspunsul printre cele 10 tipuri de placi din cauciuc pregătite special pentru dumneavoastră.
  4. Şi cum nu vă putem abandona la greu, Elastimpex România sare în ajutorul dumneavoastră cu servicii şi suport tehnic.
  5. Firma noastră se remarcă printr-o producţie şi livrare rapidă, profesionalism şi disponibilitate.

Când viaţa te îngreunează,

Elastimpex România te salvează.

Când simţi că nu mai ai scăpare,

Noi îţi punem viaţa în mişcare.

Cu o grimasă mimând nervozitatea, Gabriel strânge pliantul în pumn şi rosteşte ca pentru sine: „ Cauciuc, cauciuc, cauciuc!!! Ce dracului atâta cauciuc de parcă nu există viaţă fără cauciuc?!”  Şi spunând acestea, îşi pune iar corpul în mişcare. Vântul care până adineauri mângâia tot ce atingea, acum se înteţise, şi-a adunat armata de nori pe cer şi a început bombardamentul asupra muritorilor, cu tunete, fulgere şi stropi mari de ploaie. Vijelie, furtună, indignare. „Natura vibrează la unison cu stările mele”, se gândeşte Gabriel în timp ce caută cu privirea un loc unde să se adăpostească. Casă abandonată de peste 5 ani care se află chiar în stânga sa, pe partea cealaltă a străzii pare singurul refugiu. Grăbit, fuge într-acolo luptându-se cu vântul ce i se opune şi îi loveşte faţa în timp ce picăturile de ploaie îi înţeapă trupul. E ud până în măduva oaselor, simte că pielea i se impregnase cu apa care dansa haotic cu sângele din vene. Era el, dar se simţea altul.

Deschide încet uşa şi o imagine ciudată îl împietreşte. Îşi vede tatăl cum se chinuieste să încarce cerealele ba cu sacul, ba cu găleata, în camionul trimis de firma cumpărătoare. Se ocupă de agricultură de foarte mulţi ani, cultivă cereale pe care mai apoi le vinde, asigurându-şi astfel un trai decent. Gabriel se apropie de el şi îl întreabă unde este banda transportoare achiziţionată acum 2 ani, cu ajutorul căreia încărca cerealele. Dar nu primeşte niciun răspuns, tatăl său îşi vede de treabă ca şi cum nimeni nu ar fi lângă el. Decide să-l ajute şi încearcă să ridice un sac. Mâna îi trece cu lejeritate prin pânza de rafie. Rămâne înmărmurit şi-şi priveşte mâinile cu stupoare. Se dă câţiva paşi înapoi şi se trezeşte din nou în casa părăsită. „Ce dracu` a fost asta? Ce se întâmplă?” Caută cu privirea bucătăria în speranţa că va găsi măcar un strop de apă să-şi potolească gâtul uscat.

Trecând pragul bucătăriei o lumina orbitoare îl întâmpină, derulându-se în faţa ochilor săi alte imagini cutremurătoare. Mama sa, brutăreasă de când a împlinit vârsta majoratului îşi pansa degetele care o usturau îngrozitor. Depozitarea pâinii proaspăt scoasă din cuptor nu e o treabă prea uşoară. Deşi purta mănuşi, pâinea fierbinte, tăvile pe care le scotea din flăcările cuptorului reuşeau întotdeauna să-i rănească pielea. Iar lăzile de pâine pe care le ridica mereu pentru a le transporta până la locul de răcire, o ţintuiau seară de seară la pat cu dureri insuportabile de spate. Gabriel e contrariat: „Acum două săptămâni mi-ai spus că brutăria a fost modernizată, că benizile transportoare îţi uşurează extrem de mult munca. Unde sunt acum? Unde au dispărut?” Vorbele sale se risipesc în aer şi se pare că nici de data aceasta nu este auzit. Niciodată nu îşi văzuse mama muncind în brutărie…deşi era mulţumită de tot ceea ce făcea, tristeţea i se întrezărea în privire, iar uneori durerea îi inunda ochii. Dar se ferea să plângă. Era o femeie puternică şi pentru copilul ei ar fi îndurat orice. Un amalgam de stări, tristeţe, dragoste, compasiune se înghiesuiau în sufletul lui Gabriel în timp ce căuta uşa bucătăriei pentru a scăpa de imaginile acelea care-l emoţionau peste măsură.

Holul îi pregăteşte altă surpriză. Pe un ecran imens se derulau pelicule dintr-un film ce s-ar putea intitula „O zi de muncă obişnuită”. Personajul principal, o vânzătoare într-un supermarket. Soţia sa, Aida.  Ceva nu era în regulă, lipsea ceva. Lipseau benzile transportoare care facilitau munca oricărui vânzător. În lipsa lor, Aida se descurca singură, cum putea, primind uneori şi ajutorul cumpărătorilor. În faţa marelui ecran, Gabriel rămâne fără cuvinte. Işi îndreaptă privirea spre podea cu mii de gânduri ce îi zburdă prin minte. Doar vocile copiilor săi îi captează din nou atenţia şi  îşi înalţă ochii spre marele ecran. Robert şi  Maia se află în grădina casei lor şi meşteresc de zor la o bucată de lemn. „Ce vor să facă ?”se întreabă curios tatal lor. Robert se răneşte la mână, o aşchie îi perforează pielea. Sângele îi ţâşneşte afară, pictându-i mânuţa într-un roşu aprins. Supărat, băiatul trânteşte bucata de lemn, rostind nervos: „Niciodată nu vom avea o bicicletă din lemn ca a colegilor noştri. Niciodată…”

Dar de ce din lemn?” ţipă Gabriel…”Există cauciuc..” Şi în momentul imediat următor bărbatul îşi aminteşte de spusele sale la vederea pliantului. „Trebuie să fie în continuare aici” şi îşi deschide pumnul. El era tot acolo, pe trotuar unde găsise pliantul. Soarele îi ardea faţa, nici urmă de ploaie. Despătureşte pliantul şi citeşte ultima frază: „Dacă vreţi să vă alăturaţi firmei Elastimpex România, vă aşteptăm cu drag în echipa noastră. Ne găsiţi pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu nr 1...” . „Dar stai, e imposibil. La adresa asta e casa părăsită.” spune mirat Gabriel întorcându-şi privirea spre locul unde se adăpostise cu câteva minute în urmă. Acolo, firma Elastimpex România, cu porţile larg deschise, îşi aştepta clienţii şi angajaţii.

Deşi nu mai înţelegea nimic din tot ce i se întâmplase, Gabriel era sigur de un lucru: Elastimpex România e soluţia, iar viaţa fără cauciuc e mult mai tristă şi mai grea.

Valoare unui lucru mare stă în lucrurile mici care-l compun.

Poveste scrisa pentru Superblog 2015!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s