Superblog

Cu magie in iubire..:)

Luna îşi ridică măreaţă diadema printre crengile copacilor care se mişcau tăind văzduhul, aidoma unor statuete fantomatice ce plutesc în aer. Vântul îmi prinde părul în adierile sale în timp ce paşii mei repezi urmează cărarea ce-şi poartă drumul prin pădurea deasă.

Încă puţin, încă puţin, îmi zic în timp ce gâfâi ca o raţă leşească. Ȋntâlnirea Frăţiei Magicienilor Rătăciţi a început de un sfert de oră. Cu siguranţă iar iau premiul pentru cea mai rătăcită magiciană. Nu puteau ăştia din Frăţie să fure nişte mături de la Vrăjitoare şi să ni le dăruiască şi nouă? De atâţia ani bat pădurea asta la pas… eu înţeleg că mersul pe jos face piciorul frumos, dar aici prea se exagerează.

Şi în timp ce alergam eu ca bezmetica, luptându-mă ca o Ţestoasă Ninja cu crengile vânjoase ce mai, mai că atingeau pământul, un câine puţin cam fioros ce-i drept, mai lăţos decât Zdreanţă al lu` domn` Arghezi, rânjea colţii la mine:

Ei pe dracu`, te pomeneşti că m-au transformat aştia în Lizuca şi tu eşti Patrocle. Hai, şezi blând şi lasă-mă să trec. De abia am avansat şi eu de la Magicienii Ȋncepători la cei Rătăciţi şi tu vrei s-o iau de la capăt?

Văzând că namila nu-şi mişcă fundul de pe cărarea mea, zic un Hocus Pocus alambicat cu tot ce îmi trece prin cap şi când colo, ce să vezi:

Ptiu, drăcie…ce seamănă ăsta cu Putin. Ia stai mă oleacă, să fac şi eu un selfie cu tine, să le-arăt eu ce pile puternice am…dacă nu eram eu tovarăşa lui, de mult ataca ăsta Românica…

Ȋncerc să termin repede mini-şedinţă foto, dar a durat ceva…că nu-i convenea nene că într-o poză a ieşit strâmb, că într-una a închis ochii, că i se văd urechile nu ştiu cum…ce ţi-e şi cu preşedinţii ăştia, mai pretenţioşi decât piţipoancele alea cu botic de gâscă…sau raţă…sau pelican…sau ce vreţi voi, că sigur domniile voastre au dat şi ele nas în nas cu botul lor.

Şi am pornit iar la drum. Cu puţin noroc am ajuns aproape la final. APROAPE, am spus, deci, vă rog, nu sunt chiar aşa rătăcită.  Cabana e la fel, împodobită peste măsură cu globuleţe, luminiţe şi alte chestii din astea furate de pe la Moş Crăciun, iar afară focul de tabără îşi înalţă fumul până la crestele munţilor. Puţin mai într-o parte, sprijinit de un bolovan, un martor necuvântător priveşte fix spre mine. E un tablou cu Katy Perry, câştigătoarea de anul trecut. Parfumul Mad Potion  a fost cel mai tare la categoria „Poţiuni magice”. Îi trag o uitătură cu colţul ochiului, rostesc un „Afurisito” în gând şi mă aşez şi eu încetişor lângă foc, poate, poate nu-şi dau seama şefele că am lipist. Cum? Nu v-am spus de şefele Frăţiei? Ehe, e treaba groasă cu domniţele noastre. Stau pe tronurile lor deasupra tuturor şi iau la puricat fiecare poţiune în parte. Şi coincidenţa coincidenţelor, pe amândouă le cheamă la fel…una dintre ele tocmai ce a avansat în Frăţia Experţilor, iar cealalată e de ceva timp pe aici…chiar ea i-a oferit premiul lu` Katy Perry. Dar să lasăm domniţele să-şi facă treaba şi să revenim cu picioarele pe pământ, printre magicienii de rând.

Lângă Marele Joben este Abramburica ce povesteşte despre elementele magice cu care-şi vrăjeşte ea bărbatul, un parfum compus din fel de fel de arome care de care mai siropoase, de la vanilie  la coacăze, de la iasomie la trandafiri.

Abraburico, ţin-te bine că o să fii luată cu asalt de armata albinelor la câte arome pui pe tine…Ups! Asta mi-a scăpat!

Şi printre râsete şi chicoteli, una dintre şefe rosteşte grav:

Ia spune, don`şoara întârziată, poţiunea ta din ce-i alcătuită? Cu ce parfum îţi vrăjeşti tu iubitul? Că văd că te ţii de şotii…

Să-mi fie cu iertare, domniţă, mi-o ia gura înainte câteodată…

-Hai, lasă scuzele acum, povesteşte-ne secretul tău.

Gata, domniţă, numa` ciuliţi urechile şi luaţi aminte….

Iau poziţia de „drepţi”, de zici că eram soldat în al Doilea Război Mondial, înghit de trei ori în sec că mă simţeam precum Albă ca Zăpada cu măru-n gât şi îmi frec puţin mâinile, poate scap de emoţii. Cu un ton serios ca al lui Cicero oratorul, încep:

-Parfumul este asemenea unui portativ pe care alunecă notele de vârf (miresemele care deşi ţin câteva minute, ele reprezintă primul impact cu parfumul), notele de mijloc (adevăratul miros al parfumului) şi notele finale (cele care asigură persistenţa substanţei magice). Şi cum mie îmi place să fiu mai specială aşa, elementele secrete care compun desăvârşita mea armă sunt departe de tot ce înseamnă ierburi aromate, buchete florale, uleiuri volatile eterice, balsamuri orientale şi tot felul de arome d`astea pe care Abramburica şi alţi magicieni ca ea le-au inclus în parfumul lor.

Nu prea o suport eu pe Katy Perry (că mi-a furat premiul anul trecut), dar cert e că am învăţat ceva de la ea. Un parfum inedit se obţine din elemente inedite. Nu degeabă a pus ea în pălăria ei magică o pisicuţă, zaruri, luna şi stelele. Dacă vrei să îţi cucereşti iubitul cu un parfum, e musai să ţii cont şi de preferinţele lui şi când spun asta mă refer la TOATE preferinţele lui. Le combini frumos, iar treaba e ca şi rezolvată. Ăsta este avantajul nostru, al magicienilor,  faţă de muritorii de rând, că altfel am fi dat iama cu toţii în magazinul Coty( ştiţi voi, compania aia producătoare de cosmetice din Franţa). Au ăştia nişte parfumuri de-ţi iau nările la trap adulmecându-le şi ai şanse să-l cucereşti până şi pe Brad Pitt.

Dar na, noi suntem magicieni şi trebuie să ne punem baghetele la treabă. Asta am făcut şi eu, ce credeaţi că mă las eu aşa cu una cu două, în faţa duduii Katy Perry? Neah…

Toţi mă ascultau cu zâmbete pe faţă, unele răutăcioase, altele naturale, subestimându-mă ca de obicei…că de, eu sunt cea rătăcită care se ţine de şotii. Am tras aer în piept şi am continuat:

-Poţiunea mea magică are la bază cele trei elemente, urmărind ierarhia notelor regăsite în fiecare parfum. Aşadar, în joben am pus un laptop care reprezintă nota de vârf. Când iubitul meu vrea să iasă la bere cu prietenii sau la fotbal sau oriunde altundeva şi eu evident că nu vreau asta, îmi dau repede cu parfum, îl sărut pe obraz şi îşi schimbă instantaneu dorinţa. Cum este înnebunit după tot ce înseamnă IT şi fotbal, laptopul îmi sare în ajutor, fie se uită la vreun meci (e fan Real Madrid), fie dezasamblează laptopul ăla şi îl buchiseşte până se plictiseşte. Cert e că eu stau liniştită şi îmi văd de ale mele. Drept să vă spun, la nota asta de vârf nu apelez prea des, mai are nevoie şi omul de niţică libertate, puţin sport că face bine…deci, mai răruţ că-i mai drăguţ.

Aşa…să continuăm…pentru nota de mijloc am pus ceva special, o poză cu noi doi, făcută la începutul relaţiei. Asta e o armă pentru situaţii neprevăzute, de forţă majoră. Dacă o să mi se pară vreodată că dânsului îi lucesc ochii sau i se aprind călcâiele după vreo fetişcană…NU, nu apelez la făcăleţ şi nici la tigaie, îmi dau repejor cu parfum, îl sărut uşor pe frunte şi hop…explodează nota de mijloc. El îşi va aminti imediat de ce s-a îndrăgostit de mine şi de ce m-a ales pentru locul de cea mai importantă femeie în viaţa lui. Aşa îi clătesc puţin ochii cu apă rece şi îi liniştesc călcâiele…

Acum, pentru ultima nota şi cea mai importantă am folosit tooooaaate prăjiturile din lume cu aromă de căpşune. Pff… e fanul numărul 1 al dulciurilor, iar căpşunele au şi ele un loc aparte în preferinţele lui. Când îl supăr şi vreau să mă ierte, când vreau să-mi îndeplinească vreo dorinţă sau pur şi simplu vreau să petreacă timpul cu mine, îmi dau cu parfum, îi dau un pupic pe buze şi magia s-a produs. Voi mirosi ca cea mai parfumată căpşună şi îi voi pune toate simţurile în mişcare…Credeţi-mă, nu-mi poate rezista, il cuceresc într-o clipită. Cu sărutul potrivit obţin tot ce mi-am dorit.

Şi nici nu termin bine de rostit ultimul cuvânt că deja toţi încep să se agite şi vin spre mine luându-mă cu asalt. Dintr-o parte şi din alta se aud întrebări: „Ajută-mă şi pe mine, cum îmi determin soţul să îmi cumpere maşina mult visată?”, „Cum mă răzbun pe soţul meu care m-a înşelat?”, „Cum aflu dacă mă înşală?”, „ Cum pot să-l cuceresc?”

Mă simţeam ca Michael Jackson înconjurat de fani, doar că nu eram cântăreaţă, ci consilier matrimonial…Ce ţi-e şi cu Frăţia asta…vii şi tu ca un magician simplu ce eşti, îţi prezinţi poţiunea şi pleci ca Doctorul Andrei, aruncând sfaturi în stânga şi în dreapta…

Aceasta poveste a fost scrisa pentru proba 8 a concursului Superblog 2015!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s