Superblog

Cafeaua – Cupidonul nostru

-Fugi, Dalila…fugi cât mai poţi! mi-am spus în timp ce alarma îmi zornăia în urechi anunţându-mă că trebuie să mă îndrept îndată spre aeroport.  La insistenţele prietenelor a trebuit s-o fac şi p-asta. Întotdeauna sună bine „Călătorie cu fetele”, însă de data aceasta lucrurile stau altfel. Toată lumea consideră că dacă tocmai m-am despărţit de iubitul meu sunt un om bolnav, care are nevoie de recreere şi să cunoască oameni noi.

„-La dracu`, Maria, biroul meu e doldora de documente şi mie îmi arde de excursii? Nu vreau să cunosc pe nimeni, nu vreau să mai aud penibila replică „ Ieşim la o cafea?”. Nu! Nu! Nu! Şi în plus nici nu îmi place cafeaua, de ce aş ieşi cu cineva la o cafea? La naiba cu clişeele astea, cu superficialitatea.”

Acum eram deja instalate în camerele de hotel, cu o superbă vedere spre mare. Am tras draperiile şi câteva raze mi-au înghiontit ochii, am clipit repede, deranjată de valurile de lumină şi m-am îndepărtat de fereastră. Am luat prânzul cu Maria şi Lorelai în micul restaurant al hotelului. După aceea, ele au dat numaidecât iama la cumpărături, în timp ce eu m-am închis în camera mea, cu o carte în braţe care-şi spunea povestea. O poveste ce se pierdea printre gândurile care deja îmi năvăleau în minte şi treceau cu tăvălugul peste orice sclipire de optimism.

Următoarele două zile le-am petrecut cu prietenele mele, obligat-forţat a trebuit să le urmez peste tot, ca un căţeluş de companie. Ȋmi părea rău că mă purtam aşa faţă de ele care întotdeauna au fost acolo, pentru mine. Încercam să schiţez zâmbete, să zdruncin toată dispoziţia aceea proastă care nu-mi dădea pace, să o scot din rădăcini şi să îmbrac una nouă.

Soarele se ghemuise de ceva vreme în culcuşul lui în timp ce eu mă foiam în pat, trupul mi se cutremura, sentimente confuze încercau să spargă bariera pielii, să iasă la suprafaţă şi să-şi urle durerea. Era 00:36. Din camera alăturată nu se mai auzea niciun zgomot, pesemne că fetele dormeau de mult. M-am îmbrăcat rapid şi am ieşit numaidecât în stradă. Aerul rece îmi înţepa toţi porii, iar valurile îşi cântau simfoniile în timp ce atingeau  ţărmul. Am pornit într-acolo, să văd marea, la fel de zbuciumată ca sufletul meu. La câţiva metri de locul în care cărarea îmi purtase paşii spre plajă, se afla un grup de tineri, toţi stăteau turceşte în jurul unui foc şi-şi pasau unul altuia o narghilea al cărei fum dansa în aer cu vocile lor ce fredonau melodii orientale. O siluetă s-a apropiat de mine, mi-a rostit câteva cuvinte într-o limbă pe care nu am să o înţeleg de niciodată şi m-a luat de mână. Ȋn timp ce mintea mă certa „ Dalila?! Ce dracului faci? E un necunoscut.” , inima nu-mi spunea decât „Du-te”. Şi l-am urmat.  Când m-au  văzut toţi ceilalţi mi-au zâmbit şi mi-au spus „Merhaba”, credeam că m-au salutat aşa că le-am răspuns cu un „Bună” şi am încercat să-mi ascund timiditatea sub un zâmbet. Am descoperit acum, la lumina pe care flacăra focului o împrăştia, cum arăta de fapt silueta aceea necunoscută care m-a adus aici. Era un el. De asta mi-am dat seama din prima clipă în care mi-a vorbit. Avea părul şaten închis, puţin dat pe spate, ochii căprui ca o ciocolată amară şi buzele ascunse sub o barbă scurtă ce îi încadra perfect faţa.  În timp ce rămăsesem fixată pe trăsăturile lui, mă atinge uşor, tresar parcă mă trezisem dintr-un vis şi iau ceaşca pe care mi-o înmânase. „OH, nu! Sper să nu fie cafea!” Mi-am spus ruşinată. „ Până la urma urmei, câteva înghiţituri nu omoară pe nimeni.” Mi-am făcut curaj, am închis ochii şi am gustat din licoarea pe care toată viaţa am detestat-o. Aroma aceea catifelată şi gustul fin au trezit în mine noi stări, începeam să mă simt altfel, o altă Dalila,puternică şi liniştită în acelaşi timp. Am deschis ochii şi ne-am privit reciproc. Ochii noştri vorbeau o limbă pe care buzele nu vor putea niciodată să o rostească. Simţeam de parcă ne cunoaştem de o viaţă, simţem cum sufletul meu se odihnea în sfârşit şi cum nu aş fi crezut niciodată, pe aromă de cafea.

Ce a urmat? A urmat o relaţie trainică, o relaţie care nu a început cu „Ieşim la o cafea?”, dar pentru care cafeaua a însemnat un Cupidon imaginar ce a împins sufletele noastre să-şi vorbească. Şi de atunci,cafetiera Arzum pe care am gasit-o la promotii cafetiere in  magazinul Marketonline.ro are grijă să ne reamintească în fiecare dimineaţă de acele momente ale începutului nostru.

Aceasta povestioara a fost scrisa pentru prima proba a competitiei Superblog 2015.

Anunțuri

3 gânduri despre „Cafeaua – Cupidonul nostru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s